Fotografii de grup - sfaturi si recomandari

vineri, 27 martie 2015

Fotografii de grup - sfaturi si recomandari

Nu toata lumea este familiarizata cu ultimele inovatii in domeniul fotografiei, iar cand se adauga in acest mix si camerele foto digitale de ultima generatie pentru unii ar putea sa apara probleme. Nu oricine este un expert, nu oricine stie sa jongleze cu toate elementele artei fotografice pentru a obtine acele instantanee, acele fotografii care vor trece bariera timpului si vor pastra intacte amintirile si momentele placute.

Cu toate acestea, nu trebuie neaparat sa fii un fotograf profesionist pentru a reusi sa imortalizezi acele momente. Cum, te intrebi? Primul si cel mai important pas este sa intelegi cum functioneaza camera foto pe care o detii. Fie ca este printre ultimele modele aparute pe piata, fie ca e un model mai vechi, peste care au trecut cativa ani, trebuie sa stii exact cum functioneaza.

Vorbim aici de fotografiile de grup. Afla ca a le face nu este cu nimic diferit fata de fotografierea de portrete, de peisaje statice sau in miscare. Indiferent de numarul de persoane pe care le fotografiezi, poti captura imagini care sa fie naturale, placute, dar si elegante si pline de stil.

Imagineaza-ti ca tu si familia ta sau un grup de prieteni v-ati adunat sa sarbatoriti o ocazie speciala si vreti sa imortalizati momentul. Ai luat camera si ai inceput sa faci fotografii. Undeva pe parcurs observi insa ca lumina este prea puternica sau insuficienta, unghiul din care faci fotografia nu este potrivit sau setarile si functiile camerei te depasesc. Ce trebuie sa tii minte este faptul ca totul sta in expresiile faciale ale celor fotografiati. Fie ca se fac fotografii in aer liber sau diverse incinte, secretul pentru a imbunatati aceste fotografii este concentrarea pe fetele tuturor. Cand se face acest lucru si atentia nu este pusa pe fundal, vor iesi cele mai bune instantanee. Asta nu inseamna totusi ca fundalul nu conteaza, insa focalizarea atentiei pe fetele tuturor este esentiala.

Pentru fotografia in spatii inchise, folosirea luminii naturale este cea mai buna modalitate de a captura imagini vibrante. Ironic, dar adevarat, chiar daca esti tentat de cele mai multe ori sa folosesti blitz-ul, mai reusite ies fotografiile care folosesc lumina naturala, asadar pozitioneaza subiectii in asa fel incat lumina de la ferestre sa ii avantajeze.

Pentru fotografiile de grup folosirea unui trepied este de asemenea indicata, se evita astfel imaginile miscate. Poti sa faci doua sau trei variante ale aceleiasi fotografii, pentru ca la editarea ulterioara sa o alegi pe cea mai buna.

In cazul fotografiilor realizate in aer liber, din nou lumina este lucrul cel mai important. Trebuie sa fii constient de directia luminii, de locul unde sta grupul, de modul cum cade lumina pe acesta si pe lentila si asa mai departe.

Recomandarea este sa nu se foloseasca unghiuri laterale sau de sus in jos pentru fotografiile realizate in exterior. Se poate folosi un trepied, sau camera trebuie tinuta in asa fel incat mainile sa nu se miste, sa nu apara fotografii miscate. Imaginile trebuie sa centreze grupul si nu este neaparat sa apara prea mult din peisaj pe fundal.

Aceste sfaturi se alatura celui ce urmeaza: exersati, exersati si iar exersati. Experimentati cu camera, incercati diferite posturi, fundaluri, lumini si vedeti ce rezultate obtineti. In acest fel va veti familiariza si cu camera si veti sti pe viitor care sunt cele mai potrivite cadre pentru a imortaliza imagini de grup.

Top